02-03-12

Și în ARAD ninge


A început să ningă și în ARAD.
Dimineață la ora 7.20 am văzut o mașină de la POLARIS (firma care adună gunoiul) echipată cu o lamă în față, care nu era lăsată pe șosea, și în spate avea 4 orificii pe unde ieșeau timid 4 firicele de apă cu sare bănuiesc. ATÂT
Pozele au fost făcut la ora 14,00 în zona UTA – VLAICU

Aradul este mai hightech față de tractorul lopătar de la Curtici

01-31-12

Protestul se mută la Parchet


Protestul se mută la Parchet, în semn de solidaritate cu procurorul Florin Roman, cercetat de CSM!

01-15-12

Aradul protestează


Aradul a ieşit în stradă, anti-Băsescu, anti-Boc şi anti-Falcă! Luni se reiau protestele
Peste 500 de persoane au protestat la Arad, duminică seara, împotriva preşedintelui Traian Băsescu, dar şi împotriva Guvernului Boc, a PDL şi a primarului Gheorghe Falcă. Tuturor, manifestanţii le-au cerut demisia, spunând că, în caz contrar, vor protesta în fiecare zi în faţa Palatului Administrativ.
GALERIE FOTO

03-15-11

ce faci duminică ??

Răzvan vă recomandă –>

02-22-11

Așa să ne toaleteze Dumnezeu

Mesajul trimis pe privat primarului Aradului, Gheorghe Falcă

Copacii de pe centru
Between Falca Gheorghe and You
by Lucian Valeriu 18 February at 23:00
Domnule primar,

nu ți-am mai scris demult… nu am simțit nicio motivație să o fac, din simplul motiv că am ajuns la concluzia că nu vorbim aceeași limbă, neîmpărtășind același sistem de valori.

Îți scriu acum, însă, acest mesaj scurt – pentru că știu că ai… multă treabă… și, oricum, nu ești tu genul care să te lași sedus de texte, oricât de emoționant sau atent elaborate ar fi ele.

Aflu că vrei să „toaletezi” copacii rămași întregi dupa ultimul masacru… și deși nu cred că aceasta te va convinge, îți spun că prin acest act săvârșești. în cel mai propriu sens al termenului, o CRIMĂ, pentru care o să te blesteme nu numai generațiile de acum, ci mai ales cele viitoare. Folosesc acest unic argument lipit de rugamintea mea de a lăsa copacii Aradului în pace pentru că pretinzi că ești un om credincios și știu că, având un copil, te interesează oarecum și viitorul.

Așa să ne toaleteze Dumnezeu – după cum toaletăm natura pe care ne-a dat-o!

01-08-11

un curticean protestează (7 poze)

Și-n Arad șoferii protestează împotriva prețului mare la carburant, la protest a participat și un băiat de la noi din sat.
Read more…

12-09-10

așe se parchează în Arad

[trilu-video]http://www.trilulilu.ro/zacurtici/a317844f88c875[/trilu-video]
10x to dj Tibi :))

12-07-10

nu vă trăbă cauciucuri ?

11-26-10

all inclusive la DT !!


Ce faci de revel ?? Hai la DT că-i all inclusive, adică bei și mânci până nu mai poți, detalii găsești aici.

11-09-10

cu țoagla prin Arad

[nosmiley]
100.000 de lei au fost alocaţi vineri, prin amendament la rectificarea bugetară propusă spre vot aleşilor, pentru a realiza un studiu de fezabilitate legat de amenajarea unei piste de biciclete.
Wow abia acuma primesc arădenii pista de biciclete ?? ahahahaha funny, noi avem demult sau … am avut pe vremuri …. [/nosmiley]