Cea mai colorată tendință – pantofii în nuanțe de galben lămâie

Dacă vrei ca dressingul tău sau ținutele tale să fie cele mai vesele și să îi molipsească pe cei din jur cu buna ta dispoziție, ar trebui să alegi să mizezi pe pantofii în nuanțe de galben lămâie. Sunt plini de vitamină, însoriți, luminoși, nu sunt atât de agresivi ca și nuanța de galben fluo și mult mai frumoși decât galbenul muștar.

Vara ce poate fi mai frumos decât nuanța de galben lămâie la picioarele tale pentru a-ți ilumina toate ținutele frumoase? Deoarece vara este sinonimă cu cele mai vii și mai vesele culori, cu bună dispoziție… ca și cum ai fi adus soarele la tine la picioare. Iar galbenul este cea mai bună nuanță atunci când vine vorba despre a-ți pune bronzul în valoare.

Cele mai simple modele de pantofi, arată cel mai frumos alături de nuanța de galben lămâie. O pereche de pantofi tip escarpen în nuanțe de galben, sandale fără toc simple sau cu franjuri, balerini color block, espadrile sau teniși….

Cu ce se poartă pantofii în nuanțe de galben lămâie? Față de alte nuanțe precum albul, negrul sau griul, galbenul se poate purta chiar cu orice. Poți miza pe bej, de gri deschis, pe alb, pe argintiu și bineînțeles, pe negru. Sau pe nuanțe de crem sau pe motive care au și ele galbenul în compozția lor.

Ziua poți miza pe o pereche de pantaloni chino, îndoiți puțin, în nuanțe de bej de purtat alături de o pereche de pantofi derby galbeni sau sandale care să îți pună bronzul în valoare. Poți completa ținta cu un lac, o geantă sau ochelari de soare tot galbeni.

Seara poți miza pe o pereche de pantaloni mai eleganți și pe o bluză fluidă mai albă sau pe o rochie mulată purtată cu cei mai eleganți pantofi în nuanțe de galben. Completează totul cu un colier tip plastron, cu o poșetă sau un blazer tot galben. Vei atrage cu siguranță toate privirile.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?